Nici nu mi-am dat seama că este vinerea Paștelui. Din păcate, mass-media nu te lasă să uiți și dacă alegi să deschizi televizorul, te apucă plânsul de atâta joc și voie bună și cozonaci și ouă colorate și bunăstare și muzică. Totul mi se pare din alt film. Care nu are nici o legătură cu mine și cu statutul de șomer român. Cireașa de pe tort a fost să primesc un nou refuz pentru un job foarte pretențios la care aplicasem acum vreo lună. Mă atârnam de această șansă mai mult decât de oricare și, deși am încercat să aflu, în urmă cu o săptămână, ce se mai întâmplă cu procesul de recrutare, nu am reușit să smulg decât ”din păcate, nu ne mișcăm atât de repede.” Iar astăzi, oh ce zi minunată, am primit un lung e-mai în limba engleză (?!), deși recruiterul este român și totul se referea la România, cum că bla-bla, clientul și-a exprimat dej opțiunea pentru altcineva.
Bănuiala mea este că acel client și-a recrutat singur, pentru că întâlnirea pe care am avut-o eu la cabinetu d-lui Butunoiu nu a semănat cu nimic care ar putea duce cu ideea la o recrutare reală. Nu știu, dar totul mi se pare un joc lipsit de orice sens și decență.
E-mailul în limba engleză era semnat sec, cu numele și prenumele. Atât.
